Datoria externă totală a ajuns la sfârşitul lunii februarie la aproape 98 mld. euro, în creştere faţă de nivelul din ianuarie, dar sub valoarea de la sfârşitul anului trecut. Aceasta este atât datoria statului, cât şi cea privată.
Datoria externă pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârşitul lui 2008, a însumat în februarie 22,5 mld. euro, reprezentând aproape 23% din datoria externă totală. Nivelul actual este apropiat de maximul înregistrat în 2008.
Dacă în 2008 datoria externă pe termen scurt creştea în principal ca urmare a liniilor de finanţare atrase de sectorul bancar, din 2009 îndatorarea externă s-a mutat de pe traiectoria sectorului privat la nivelul sectorului guvernamental. Astfel, cea mai mare ameninţare rămâne viteza de creştere a datoriei publice, atât interne, cât şi externe.
Lungirea maturităţilor este crucială pentru evitarea acumulării unor vârfuri de plată tocmai în perioade în care pieţele financiare internaţionale sunt extrem de agitate. De anul trecut România a renunţat să mai tragă bani de la FMI, deşi sunt mai ieftini, şi a preferat să iasă pe piaţa externă chiar cu preţul unor dobânzi destul de ridicate din cauza primei de risc de ţară.
Ministerul Finanţelor încearcă să extindă scadenţa medie a datoriei externe contractate de stat şi a emis la începutul acestui an obligaţiuni în SUA pe 10 ani, chiar dacă finanţările pe termen mai lung sunt mai scumpe.
Datoria externă pe termen mediu şi lung, care reprezintă 77% din datoria totală, a fost la sfârşitul lunii februarie de 75,5 mld. euro, în uşoară scădere faţă de sfârşitul anului trecut.
În 2011 datoria externă a României a urcat până la 98,6 mld. euro, fiind în creştere cu 6,6% faţă de nivelul din decembrie 2010 şi cu 21% peste nivelul din 2009. De la începutul crizei, România s-a îndatorat la extern cu peste 2
