Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocurile Foamei

Publicat in Dilema Veche, miercuri 18 aprilie 2012 ·

The Hunger Games e fenomenul literar al momentului. Autoarea Suzanne Collins vine din televiziune, a fost nominalizată la mai multe premii Emmy pentru seriale pentru copii şi este autoarea unei serii de volume multipremiate apărute în anii 2000: The Underland Chronicles.

Cu Hunger Games revine la suprafaţa pămîntului şi în lumea pe care o ştie cel mai bine, cea a televiziunii. Ecranizarea de Gary Ross – regizorul lui Big (1988), Pleasantville (1998) şi Seabiscuit (2003) – o are în rol principal pe Jennifer Lawrence, figura nouă de la Hollywood care iese cel mai tare în relief. E obişnuit într-o franciză care se află la început de drum ca producătorii să caute feţe noi, să lanseze odată cu noua franciză şi figuri care vor deveni „de casă“. S-a întîmplat cu Lord of the Rings care a lansat cariera lui Elijah Wood sau cu Transformers care a promovat chipul asimetric al lui Shia LaBeouf şi a făcut din Megan Fox o megastarletă. Se întîmplă mereu de la Star Wars încoace. Relaţia dintre Jennifer Lawrence şi Hunger Games e în acest context una aparte.

DE ACELASI AUTOR Șocurile premiate Personajele Mostrei Glamour vs. criză Dorel Vişan, fişă de personajÎntr-un viitor distopic, Statele Unite s-au transformat în naţiunea Panem condusă de Capitoliu căruia i se subordonează 12 districte. Iniţial au fost 13, însă al 13-lea district a avut nefericita idee să se revolte împotriva Capitoliului şi a fost şters de pe faţa pămîntului. Pentru a păstra viu exemplul revoltei şi consecinţele ei, casta conducătoare a Panemului organizează în fiecare an un reality show în care doi tribuţi din fiecare district, aleşi din rîndul populaţiei cu vîrste între 12 şi 18 ani, trebuie să lupte pînă la moarte într-o arenă împădurită. Nu poate exista decît un învingător şi premiul cel mare e o viaţă luxoasă – rentă viajeră şi statut social în capitală. Katniss Everdeen (Lawrence), sora ei

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°