Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane în Norvegia, a refuzat miercuri să se exprime asupra contactelor sale cu alţi militanţi naţionalişti care ar fi condus la crearea Cavalerilor Templieri, organizaţia mistică al cărei membru pretinde că este, relatează AFP şi Mediafax.
"Nu vreau să mă exprim cu privire la acest subiect", a repetat Breivik de mai multe ori, ca răspuns la întrebările insistente ale procurorului Inga Bejer Engh.
În manifestul său de 1.500 de pagini difuzat în ziua atacurilor, extremistul de dreapta în vârstă de 33 de ani a declarat că este membru al unei reţele de militanţi naţionalişti, Cavalerii Templieri, pe care ar fi fondat-o împreună cu alte trei persoane la Londra în 2002.
Poliţia norvegiană nu a reuşit să dovedească existenţa acestei reţele.
Miercuri, în faţa tribunalului din Oslo, Breivik s-a limitat să explice că a intrat "accidental" în legătură, pe Internet, cu o persoană din străinătate în 2001, un contact care ar fi fost declanşator pentru înfiinţarea Cavalerilor Templieri.
El a confirmat, de asemenea, că a mers în Liberia pentru a se întâlni cu un militant naţionalist sârb, refuzând să ofere numele acestuia şi motivele întâlnirii, evocând doar un proces de selecţie.
"Nu vreau să furnizez informaţii care ar putea să conducă la alte arestări", a declarat el.
La 22 iulie 2011, Breivik a ucis opt persoane detonând o bombă în faţa unei clădiri-turn în care se află sediul guvernului premierului laburist, absent din sediu la momentul respectiv.
Ulterior, îmbrăcat în poliţist, el a tras cu sânge rece timp de peste o oră asupra membrilor Tineretului laburist reuniţi într-o tabără de vară pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo, provocând moartea altor 69 de persoane, în cea mai mare parte adolescenţi.
Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane în No