În 2007, România a intrat în Uniunea Europeană. Am făcut paşii necesari, poate nu atît de impecabil pe cît ar fi trebuit, am semnat acorduri, poate mai mult din vîrful pixului, decît din conştiinţa respectării acestora, şi am acceptat condiţii. Poate mai mult la nivel de discurs. Una peste alta, sîntem, de ani buni, o ţară europeană. Standardele vieţii noastre sînt, teoretic, egale cu cele ale nemţilor, englezilor sau francezilor. Practic, lucrurile nu stau chiar aşa. Practic, simularea acestor standarde n-a făcut decît să întreţină şi să măture sub covor inconvenienţele unei realităţi cumplite: în 2012, pensionarii din România trăiesc la pragul subzistenţei. Iar pentru că acest adevăr ar ridica semne de întrebare asupra statutului nostru de ţară europeană, nimeni nu vorbeşte de el. Ajutorul din partea Statului e înfrînat de continua lipsă de fonduri pentru o problemă ce teoretic n-ar trebui să existe; fondurile europene sînt alocate doar pentru genul de programe sociale adresate vîrstnicilor din ţările europene: recreere şi educaţia non-formală. În acest peisaj convenţional şi european, bătrînii noştri cu pensii mizere îşi duc viaţa între patru pereţi, la televizor, luxul suprem fiind, pentru majoritatea, o masă bună de sărbători.
Cantina Socială
Undeva, pe strada Năsăud, la trei staţii de tramvai 32 de la Unirii înspre Piaţa Chirigiu, se află cantina socială a Asociaţiei „Sf. Stelian“. O cantină, aveam să aflu, construită practic de la zero, pe un teren pus la dispoziţie de Primăria sectorului 5. Cu 15 ani în urmă, proiectul de cantină socială era de fapt un program de „bucătărie mobilă“, prin care se oferea hrană caldă copiilor străzii, familiilor sărace şi bătrînilor.
DE ACELASI AUTOR "Pînă şi bulgarii..." Poveşti alsaciene Schimbarea la faţă Cine hotărăşte soarta societăţii civile?Dora Marinescu, coordonator de proiecte, îmi povesteşte că,
