Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul a primit cu 20% mai mulţi turişti decât anul trecut

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Judeţul nostru stă mai bine decât România în ce priveşte creşterea numărului de turişti, la nivel naţional

înregistrându-se o creştere cu doar 7,7%.

În primele două luni ale acestui an, judeţul Braşov a fost preferat de un număr de 105.062 de turişti, cu 19,9% mai mult decât în primele două luni ale anului trecut, când se înregistrau doar 87.610 de persoane cazate în unităţile hoteliere. Numărul turiştilor români a crescut, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Braşov, cu 21,4% în perioada analizată, de la 78.918 la 95.781, în timp ce cel al străinilor cu doar 6,8%, de la 8.692 la 9.281.

Ion Popescu (foto), directorul DJS Braşov, ne-a declarat că mai mult de jumătate din turiştii care au vizitat judeţul în primele două luni - 53.414 - au preferat să se cazeze în municipiul reşedinţă de judeţ şi în Poiana Braşov, în timp ce 28.201 (26,8%) au preferat Predealul. În zona Râşnov - Bran - Moieciu - Fundata s-au cazat 11.222 de turişti, adică 10,7% din totalul turiştilor care au vizitat judeţul în primele două luni.

Braşovul stă mai bine decât România în ce priveşte creşterea numărului de turişti, la nivel naţional înregistrându-se o creştere cu doar 7,7% în primele două luni, în timp ce în februarie s-a înregistrat chiar o scădere cu 8,4% a numărului de turişti atraşi. La Braşov, în luna februarie, creşterea numărului de turişti a fost de 6,5%, de la 42.981 la 45.765. Numărul străinilor a crescut chiar cu peste 25% în februarie, de la 3.208 la 4.031, în timp ce numărul turiştilor autohtoni a urcat cu 4,9%, de la 39.773 la 41.734.

Sosirile în hoteluri deţin în luna februarie 2012 o pondere de 66,0% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Braşov, sosirile în pensiuni turistice 13,3%, iar cele în pensiuni agroturistice 6,8%.

81,7% din Europa, 11% din A

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 19 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

La sfârșit de an, românii ar putea avea două minivacanţe. Câte zile libere vor fi în 2025

Adevarul acum o ora
Crăciunul şi Anul nou cad în acest an în mijlocul săptămânii, astfel că la nivel guvernamental s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°