Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu s-a arătat foarte nemulțumit de activitatea ANAF, considerând că este neapărată nevoie de restructurarea instituției în vederea creșterii colectării la bugetul de stat.
”Această instituție a atins sub fostul președinte, Sorin Blejnar, o anumită altitudine, dar așteptările sunt mult mai mari”, a spus Ungureanu în cadrul Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.
El a arătat că în urma analizei făcute pe baza rapoartelor Curții de Conturi și Corpului de Control al Guvernului a reieșit că în 2011 și primul trimestru din 2012 încasările la bugetul de stat au fost sub țintele stabilite de Ministerul Finanțelor. Premierul a spus că fosta conducere ANAF a dat dovadă de management defectuos şi proceduri învechite în combaterea evaziunii fiscale.
”Ceea ce ne-a interesat a fost diagnosticul de management al instituţiei, constatând că în 2011 şi în primul trimestru al acestui an încasările la bugetul consolidat s-au situat sub planul stabilit de Ministerul Finanţelor, împrejurare în care este exclusă ideea vehiculată cu privire la colectarea unor sume suplimentare.
Am constatat, de asemenea, că pe toate segmentele direct implicate în prevenirea şi combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale, începând cu evaziunea fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Executarea Silită, Gardă Financiară, rapoartele de activitate ale ANAF au fost elaborate întreţinându-se un sistem de indicatori de performanţă care a fost constant modificat, reflectând în special aspectele cantitative, facă corelarea cu aspectele calitative”, a spus premierul.
Sarcini clare pentru noul șef ANAF
Noul președinte al ANAF, Ștefan Pop, are două sarcini: să realizeze un amplu proces de restructurare al instituției astfel încât instituția să-și asume ținte mult mai înalte și să obțină un grad de colectare la nivelul celui eu