România îşi propune reducerea deficitului structural sub 0,7% din Produsul Intern Brut până în anul 2014 și îşi menţine angajamentul de adoptare a monedei euro în anul 2015, potrivit Programului de convergenţă 2012, aprobat de Guvern.
”Principalul obiectiv este reducerea deficitului structural sub 0,7% din PIB până în 2014. În acest fel, se poate ilustra capacitatea României de a se încadra începând din anul 2013 în obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Se încearcă atenuarea ciclicităţii economiei, reducerea presiunilor inflaţioniste şi limitarea deficitelor externe. De asemenea, se menţine angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015 prin intrarea în mecanismul ERM II în 2013-2014”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Pe termen mediu, 2013-2015, cadrul macroeconomic prognozat se bazează pe creşteri ale PIB între 3,1 şi 3,9%, cu circa un punct peste potenţial, având în vedere contribuţia pozitivă adusă de investiţii şi mai ales a atragerii de fonduri europene.
”Cererea internă va reprezenta principalul motor al creşterii economice pentru anul 2012. Îmbunătăţirea ocupării şi o inflaţie mai redusă vor susţine creşterea veniturilor şi vor contribui la revigorarea consumului privat”, a spus Suciu.
De asemenea, pentru 2012 inflaţia este de aşteptat să se menţină la un nivel redus, la sfârşitul anului, urmând să ajungă la 3,5%, în intervalul ţintit de Banca Naţională.
În privinţa finanţelor publice, pe termen mediu, obiectivul specific al politicilor bugetare este ajustarea în continuare a deficitului bugetar, ţintele planificate fiind 2,3% din PIB în 2012, 1,5% în 2013, 1,2% în 2014, 0,9,% în 2015, conform metodologiei ESA. Conform documentului adoptat de Guvern, se prevede îmbunătăţire