Există un stereotip legat de „epoca de aur“: mîncare nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea frigiderul plin. Nu-i adevărat. Depun mărturie că în frigiderul meu de reprezentant al clasei mijlocii, adică cercetător ştiinţific cu venituri aproape medii pe economie (în decembrie ’89, tocmai mi se majorase leafa, aveam 3000 de lei pe lună, cu 68 mai puţin decît cifra raportată de Institutul de Statistică drept salariu mediu pentru acel an) se întîmpla să nu se găsească decît cîteva sticle cu apă de la robinet, un pachet de margarină, un pachet de cafea-boabe primit de la unchiu-meu din Germania, o pungă cu lapte praf, o bucată de slănină, una-două ridichi negre şi o cratiţă cu mîncare de varză cu coaste de porc cu vagi urme de carne („jaluzele“, în limbajul curent).

DE ACELASI AUTOR Anarhia salvează România Toponimii Cînd e cutremur, nu vă sunaţi părinţii! Persoane, personaje, personalităţiE drept, alteori era chiar plin. De exemplu, atunci cînd, după ce înroşeam discul telefonului, reuşeam să „prind un fir“ ca să fac o comandă la o casă de comenzi (unde altundeva?), care-mi livra cu generozitate vreo două kilograme de carne, un carton de ouă, nişte conserve chinezeşti de carne tocată, un salam de vară (ţinut la uscat cîteva săptămîni, devenea comestibil), un borcan cu ness (ăsta se punea deoparte, pentru vacanţa la 2 Mai), nişte bomboane cubaneze… Altă ocazie de umplere a frigiderului era fericita împrejurare în care reuşeam să ne „lipim“ de o coadă mai omenoasă, adică nu mai lungă de două-trei ore, unde se „dădea“ (verbul a vinde era impropriu, drept care nu se folosea). Culmea bunăstării a cunoscut-o familia mea atunci cînd un amic care lucra la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului mi-a făcut „lipeala“ cu un secretar UTC de la nu ştiu ce judeţ, căruia i-am scris lucrarea de diplomă pentru a absolvi Facultatea de Sociologie la „Ştefan Gheorg