Cum poate fi limitat impactul înarmării noii superputeri asupra stabilității geopolitice globale.
De câte ori li se dă ocazia, oficialii chinezi aduc aminte că Beijingul promovează un model de dezvoltare pacifist; și totuși, ritmul de retehnologizare a capacităților sale militare ridică, inevitabil, semne de întrebare. În timp ce America și marile puteri europene reduc progresiv bugetele de apărare, China înregistrează de peste un deceniu o rată anuală de creștere a acestor cheltuieli cu 12%. Și, chiar dacă bugetul său de apărare nu depășește un sfert din cel raportat de SUA, generalii chinezi sunt departe de a se da bătuți. Estimările arată că, în circa 20 de ani, cel mai populat stat al lumii va avea și cele mai mari cheltuieli militare de pe glob.
Prin acest efort financiar consistent, China avertizează America să nu încerce să se implice într-o eventuală criză politică cu Taiwanul. În plus, mare parte din investițiile Chinei se duc spre „capacități armate asimetrice“, al căror scop este să împiedice demersurile SUA de a stabili raportul de forțe din regiune. Această abordare de tipul „pe aici nu se trece“ ascunde investiții spectaculoase: armata chineză are deja în dotare mii de rachete balistice intercontinentale și de proiectile de croazieră, avioane moderne dotate cu rachete antinavă, o flotă de submarine (atât convenționale, cât și nucleare), radare cu rază lungă de acțiune, sateliți de supraveghere și arme spațiale și cibernetice, menite să „orbească“ forțele americane. În tot acest arsenal, perla coroanei este noua rachetă capabilă să lovească nave aflate în mișcare la 2.700 de kilometri depărtare.
Beijingul insistă că toate aceste investiții au doar rol de apărare. Teoriile chineze militare subliniază însă că, la nevoie, e permis să fii primul care atacă. De unde speranța Chinei că, în curând, va reuși să lanseze atacuri d
