Sărbătorile pascale nu puteau trece pentru unii brăileni fără pumni în cap şi scandaluri pe fondul consumului de alcool.
Pentru câţiva localnici din satul Jugureanu bătăia s-a pornit chiar în noaptea de Înviere, la cafe-bar. Astfel, în noaptea de 14 spre 15 aprilie, la ora 1.00, poliţiştii de la Surdila Găiseanca au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, despre o agresiune produsă în faţa unui bar. Marian Ş, din satul Jugureanu, s-a plâns că în aceeaşi noapte, în timp ce se afla în faţa unui cafe-bar din sat, în urma izbucnirii unui conflict spontan, a fost lovit cu pumnii de trei localnici. Este vorba despre fraţii Marian G.(21 de ani) şi Dragoş G. (23 de ani) şi tatăl acestora, de 52 de ani. "Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor comiterii faptei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
În ziua de 14 aprilie, o brăileancă de 55 de ani a mers la Poliţia Municipiului şi a semnalat faptul că în noaptea de 13 spre 14 aprilie, în jurul orelor 00.30, fiul ei i-a distrus geamurile de la casă. Bărbatul de 33 de ani i-a solicitat mamei să-l primească în locuinţă şi, deoarece a fost refuzat, a spart geamurile şi tâmplăria termopan de la uşa de acces în imobil, precum şi o uşă din lemn. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere. Sărbătorile pascale nu puteau trece pentru unii brăileni fără pumni în cap şi scandaluri pe fondul consumului de alcool.
Pentru câţiva localnici din satul Jugureanu bătăia s-a pornit chiar în noaptea de Înviere, la cafe-bar. Astfel, în noaptea de 14 spre 15 aprilie, la ora 1.00, poliţiştii de la Surdila Găiseanca au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, despre o agresiune produsă în faţa unui bar