Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Oltchim, înfrîngere în campionat după trei ani, 27-29 la Cluj!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, miercuri, în deplasare, de vicecampioana "U" Jolidon Cluj, cu scorul de 29-27 (13-15), într-un meci restant din etapa a 16-a a Ligii Naţionale, acesta fiind primul eşec după trei ani în competiţia internă.

Derby-ul de la Cluj a fost disputat, vîlcencele conducînd cu 15-13 la pauză şi cu 20-16 în minutul 38. Din acel moment Jolidon a avut o revenire incredibilă, a egalat la 20, în minutul 43, şi a luat apoi conducerea, 22-21 în minutul 45.

Jolidon a condus pe final chiar şi cu 4 goluri diferenţă, 27-23 (53), dar Oltchim s-a apropiat imediat. La 27-28, vîlcencele au ratat în două rînduri egalarea, iar Senocico a consfiinţit înfrîngerea în ultimele secunde, cu un ultim gol marcat în poarta Luminiţei Huţupan Dinu.

Oltchim a pierdut ultimul meci în campionatul intern la 11 februarie 2009, tot în deplasare, cu Rulmentul Braşov (scor 41-36), iar în 11 martie 2011, "U" Jolidon era echipa care îi smulgea ultimul punct, după egalul de la Cluj, scor 31-31.

Miercuri s-au mai jucat două partide restante din Liga Naţională feminină: HCM Baia Mare - Oţelul Galaţi 26-25 şi Corona Braşov - CSM Bucureşti 37-28.

În clasament, Oltchim Râmnicu Vâlcea conduce cu 36 de puncte, urmată de "U" Jolidon Cluj, cu 33 de puncte, şi Dunărea Brăila, cu 29 de puncte.

77 de meciuri trecuseră de cînd Oltchim nu a mai pierdut în Liga Naţională. În tot acest timp, vîlcencele au înregistrat 76 de victorii şi un egal, tot cu Jolidin Cluj

Oana Manea a ajuns la spital de ziua ei

Pivotul Oltchimului, Oana Manea, a avut un ghinion teribil miercuri, chiar în ziua în care a împlinit 26 de ani. În minutul 4 al meciului, pe un atac al clujencelor, căpitanul vîlcencelor s-a lovit cap în cap cu Florina Chintoan. Impactul a fost violent, i

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°