Fiecărui eveniment cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi îi ataşăm cel puţin o trăire emoţională, dacă nu mai multe şi nu sunt puţine momentele în care ataşăm aceluiaşi eveniment trăiri emoţionale chiar opuse, de exemplu decizia de a formaliza o relaţie poate fi însoţită în acelaş timp de bucurie intensă dar şi de teamă sau decizia de a părăsi oraşul poate fi însoţită de teama de necunoscut şi de regretul de a părăsi vechile cunoştinţe dar în acelaş timp şi de o imensă bucurie datorată posibilităţii unui nou început.

În fapt, de foarte puţine ori în viaţă putem ataşa unui eveniment emoţii pure, exclusiv bucurie sau exclusiv tristeţe, dezamăgire, ură etc.

Nu întodeauna este uşor să recunoaştem care sunt emoţiile pe care le-am atribuit unui eveniment, imposibilitatea de a ne recunoaşte şi numi emoţiile aferente unor evenimente, de cele mai multe ori, duce la comportamente confuze, la decizii impulsive sau chiar la imposibilitatea de a decide ce anume trebuie făcut şi cum anume trebuie făcut. O altă consecinţă a imposibilităţii numirii emoţiilor este aceea că disconfortul pe care îl poate provoca o anumită situaţie sau o anumită persoană din viaţa noastră îl putem redirecţiona spre altă persoană sau spre o altă situaţie ca şi cum acestea ar fi de fapt adevăratele surse ale disconfortului. De exemplu, un se întâmplă rar ca o persoană care a fost certată şi mustrată public de şeful de la serviciu şi nu a avut curajul să-i răspundă acestuia, la întoarcerea acasă să fie furiosă pe un lucru minor realizat de partener sau copil şi să reacţioneze agresiv ca şi cum ar fi fost vorba despre un prejudiciu imens. Acesta este un exemplu clasic de redirecţionare a emoţiilor faţă de o sursă şi faţă de o ţintă care nu are nicio legătură cu situaţia şi persoana care în realitate le-a provocat. Un alt exemplu de redirecţionare a emoţiilor spre o altă situaţie sau pers