O analiză asupra performanțelor uimitoare ale României pe piața europeană a muncii și a motivelor pentru care aceste reușite nu se fac simțite în buzunarele românilor.

Peste 24,5 milioane de europeni sunt, în momentul de față, în șomaj. Dintre aceștia, aproape două milioane au îngroșat rândurile în ultimele 12 luni.

Așadar, cele mai multe piețe ale muncii de pe bătrânul continent au ieșit din 2011 marcate de disponibilizări masive și de scăderi salariale. Potrivit raportului trimestrial publicat de Comisia Europeană pe tema situației ocupaționale din Europa, „rata șomajului a crescut în 18 state, a scăzut în altele opt și a rămas neschimbată în România“. Același studiu laudă stabilitatea României, perspectivele bune de angajare și creșterea salariului mediu net cu 7,2%. Foarte bine stăm și la numărul de concedieri colective anunțate pentru acest început de an, al doilea cel mai redus din Europa, după Olanda.

Și încă ceva: anul trecut, numărul angajaților a crescut, în România, cu 1,5% - ocupând cea de-a cincea poziție în rândul UE 27, după Estonia (4,8%), Letonia (3,9%), Malta (2,2%) și Finlanda (1,6%) și la egalitate cu Suedia. Avem, din acest punct de vedere, mai multe motive de bucurie. În primul rând, e admirabil faptul că această evoluție vine pe fondul uneia dintre cele mai mici rate ale șomajului din UE, de circa 7%, mult inferioară celei raportate de Estonia (12,8%) sau, mai ales, de Letonia (16,2%). Apoi, comparându-ne cu aceste state, e ușor de remarcat că suntem singura „țară mare“ care intră în clasament: în final, populația Maltei este de 40 de ori mai mică decât a României, a Estoniei, de 15 ori, iar a Letoniei - de nouă ori.

Culmea e că, aruncând o privire asupra piețelor muncii europene, țara cu care ne asemănăm din perspectiva ocupării este Germania. Chiar dacă se află la polul opus al bogăți