Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasamentul scumpirilor aplicate în ultimii 20 de ani. Statul ocupă primele locuri

Publicat in Adevarul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Preţurile reglementate de stat au crescut faţă de 1990 de 2 până la 10 ori peste rata inflaţiei din ultimii 21 de ani, topul fiind condus de apă şi salubritate, gaze, căldură şi electicitate, deşi liberalizarea unora nu s-a încheiat, iar privatizarea încă se negociază cu FMI.

Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ cu octombrie 1990, de când există date comparbile pe indicele preţurilor de consum, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat, reiese din datele transmise de Institutul Naţional de Statistică, citate de Mediafax.

Dacă rata inflaţiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apă, canalizare şi salubritate au crescut în această perioadă cu 3.713.336% şi indică cea mai mare scumpire din ultimii 20 de ani.

Diferenţa se atenuează în ultimii zece ani, chiar când o parte din preţuri au fost dereglementate şi unele companii privatizate, deşi tarifele şi preţurile regelementate de stat rămân cu un ritm de creştere peste medie.

Evoluţia preţurilor calculată de Institutul Naţional de Statistică nu este influenţată de procesul de denominare din 2005, când au fost tăiate patru zerouri din valoarea monedei naţionale. Astfel, preţurile actuale nu reflectă într-un mod vizibil scumpirile nominale din ultimii 21 de ani.

Topul ratelor de creştere a preţurilor din ultimii 21 de ani:

1) Apă, canal, salubritate - 3.713.336,4%

2) Cazare şcolară - 3.420.432,4%

3) Gaz lichefiat - 1.519.318,1%

4) Gaze naturale - 1.249.432,7%

5) Chirie - 954.442,3%

6) Tutun şi ţigări - 878.040,2%

7) Transport C.F.R. - 865.831%

8) Energie termică - 847.603,8%

9) Transport urban în comun - 808.598,3%

10) Energie electrică - 685.193,4%

11) Produse de franzelărie - 680.930,3%

12) Fri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 25 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 58 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 34 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 16 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum 51 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital

Ziare.com acum 15 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, duminică, 24 noiembrie, în mașina sa. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Tânărul în vârstă de 22 ani era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din loc

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 24 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°