Regretatului academician Grigore Moisil, considerând că mediile statistice sunt iluzii matematice, îi plăcea să tot repete: "Dacă stăm, deodată, pe o plită fierbinte şi pe un bloc de gheaţă, ar trebui ca în medie să ne simţim bine". Iată însă că, analizând veniturile şi cheltuielile gospodăriilor populaţiei, Institutul Naţional de Statistică trage concluzia că… în medie nu stăm bine. Moisil e contrazis: chiar nu stăm bine.

Cum şi de unde se adună veniturile într-o gospodărie medie din România timpului nostru? Să plecăm de la bază. Din totalul veniturilor, cele mai multe, 70,9 la sută, vin din salarii (48,4 la sută) şi din pensii, indemnizaţii de şomaj, ajutoare sociale (22,5 la sută). Aici, fără îndoială, se regăseşte, într-o primă instanţă, stilul de viaţă imprimat în cei 44 de ani de comunism: şi, într-o a doua instanţă, ritmul lent al reformelor economice din cei 22 de ani de după decembrie 1989. Practic, din totalul veniturilor gospodăriilor, aproape două treimi au ca sursă fie salariul modest plătit de stat sau de patroni, fie prestaţiile sociale de asemenea modeste din alocaţii bugetare. La care se adaugă, într-un număr mare de procente, 20,3 la sută, venituri în natură. Cu alte cuvinte, autoconsumul: gospodăriile înzestrate cu terenuri agricole primesc din lucrarea pământului, în loc de bani, produse din care îşi asigură o parte din subzistenţă.

E rău că se petrec aşa lucrurile? Da, e rău. În primul rând, e rău că într-o ţară în care agricultura e o speranţă de viitor, veniturile în bani din vânzarea produselor agricole sunt de numai 3,1 la sută din totalul veniturilor. Vedem, deci, că numai o mică parte din producţia noastră agricolă intră în circuitul comercial, în timp ce partea cea mai mare e consumată în gospodării. E rău, aşadar, că în locul unei agriculturi comerciale domină încă agricultura de subzistenţă. Iar dacă la 70,9 la sută