Cel mai mare operator feroviar din România, Grup Feroviar Român, şi-a manifestat intenţia de a cumpăra societatea publică de transport feroviar de mărfuri din Bulgaria, transmite Novinite.com. Sursa: Grup Feroviar Român
Pentru privatizarea companiei bulgare, Grup Feroviar Român, care face parte din grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, se află în competiţie cu societatea publică de căi ferate din Rusia, cu compania franceză SNCF şi cu compania de căi ferate a Turciei, scrie publicaţia Trud, citată de Novinite.
Grup Feroviar Român şi companiile de căi ferate din Rusia şi din Franţa şi-au exprimat interesul şi pentru preluarea, integrală sau parţială, a operaţiunilor de transport al mărfurilor din Grecia. Procesul face parte din programul de privatizări anunţat de guvernul de la Atena, în schimbul ajutorului de la FMI şi Comisia Europeană.
Privatizarea companiei bulgare de transport feroviar al mărfurilor BDZ va avea loc în acest an, după cum a anunţat, în luna martie, şeful Consiliului de Administraţie al companiei bulgare, Vladimir Vladimirov.
Transportul feroviar de marfă din Bulgaria, pe profit
Compania de transport feroviar din Bulgaria se confruntă cu probleme financiare cronice. Datoriile societăţii se cifrau, în luna octombrie 2011, la 771 milioane de leva (394 milioane de euro).
Reformele au demarat anul trecut, cu reducerea numărului de trenuri de persoane, precum şi cu concedieri, motiv care a provocat o importantă grevă în luna noiembrie 2011. Totuşi, spre deosebire de divizia de călători a BDZ, cea a transportului de marfă înregistrează profit.