Bulgaria este cea mai suferinda tara din lume, potrivit unui studiu facut de organizatia Gallup.
Astfel, conform clasamentului realizat de Gallup, care ia in considerare indici de bunastare si de suferinta, 45% dintre bulgari au declarat ca se afla in suferinta, informeaza Novinite.
Acesta este cel mai inalt procent de suferinta din toate cele 146 de state care au participat la studiu.
Vecinii de la sud de Dunare sunt urmati de Yemen, 38% dintre locuitorii acestei tari afirmand ca sufera, si Armenia, 35% dintre cetatenii tarii facand parte din categoria suferinzilor.
Suferinta s-a facut simtita si in randul locuitorilor din tari precum Iran, Afganistan sau El Salvador, in 2011, aceste state castigandu-si un loc in apropierea varfului listei celor mai suferinde tari din lume.
La polul opus, cu mai putin de 1%, s-au aflat Emiratele Arabe Unite, Olanda, Luxemburg, Canada si Thailanda, in timp ce Brazilia este tara cel mai putin suferinda.
Gallup clasifica raspunsurile in "bunastare", "lupta" si "suferinta", in concordanta cu felul in care respondentii isi evalueaza prezentul si viitorul vietii lor, pe o scara cu note de la 0 la 10.
Astfel, organizatia considera ca oamenii au parte de bunastare, daca isi evalueaza viata din prezent cel putin la nota 7, iar viata din urmatorii cinci ani la cel putin 8. Cei care sufera sunt cei care isi evalueaza in prezent viata, dar si cea de peste cinci ani, la cel mult nota 4.
Aproape un sfert din adultii din intreaga lume, 24%, se bucura de bunastare, in timp ce 13% dintre ei au declarat ca se afla in suferinta.
Bulgaria este cea mai suferinda tara din lume, potrivit unui studiu facut de organizatia Gallup.
Astfel, conform clasamentului realizat de Gallup, care ia in considerare indici de bunastare si de suferi