Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparatul care previne infarctul. Atacul de inimă, principala cauză de deces în lume

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Foto: Thinkstock O casetă de mici dimensiuni implantată în apropierea inimii ar putea detecta riscurile unei crize cardiace datorită unui sistem de sondă şi, totodată, a putea contribui la reducerea numărului de atacturi de cele mai multe ori detectate prea târziu.

Se ştie că unele crize cardiace nu sunt însoţite de simptome. De regulă, victimele nu acuză dureri toracice, care reprezintă semnul clasic al unui infarct sigur. Unele persoane aflate în proximitatea unui asemenea pericol ignoră transpiraţia abundentă şi rece, stările de greaţă şi de vomă, care, de asemenea, pot fi semne de alarmă. Între timp un cheag de sânge obturează una dintre arterele coronare şi deja este prea târziu. Ca răspuns la această problemă extrem de delicată, AngelMed, o companie medicală americană, a pus la punct o sondă electronică. Această poate detecta infarctul şi pune în alertă pacientul care are implantat subcutanat acest sistem. El este poziţionat aproape de inimă şi analizează activitatea coronarelor, furnizând un semnal sonor (un bip) şi fizic (o vibraţie) imediat ce una dintre principalele artere sunt în situaţia de a fi obturate de un cheag. Pentru testarea eficienţei acestui sistem, testele clinice sunt în derulare pe un lot de 1.020 de pacienţi cu suspiciune de a avea o criză cardiacă, din 75 de centre medicale din SUA. Articolul pubicat recent în ediţia on line a Le Figaro îl citează pe dr Robert Wlodarczyk, cardiolog californian, coordonatorul testelor clinice, care a declarat că acest aparat permite pacienţi de a fi avertizaţi din timp şi de a lua măsuri rapide pentru a limita riscurile unui infarct. Graţie acestui sistem de alertă, victimele vor putea să ajungă rapid la spital, ceea ce nu ar face fără această avertizare. În repetate rânduri cardiologii atrag atenţia că în infarctul miocardic fiecare minut este deciziv. Dacă infarctul este iminent şi nu se acţion

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după desecretizarea documentelor CSAT: Putea să se întâmple mai devreme / Ce spune despre „metoda de lucru” din campania lui Călin Georgescu

HotNews acum 9 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 21 minute
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 3 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Elena Lasconi, după desecretizarea datelor prezentate în CSAT privind campania lui Georgescu: Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei/ Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum

News.ro acum 45 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°