Miliardarul american Warren Buffett, în vârstă de 81, de ani a anunțat că medicii au descoperit că suferă de cancer la prostată. Warren Buffett a dat însă asigurări că viața sa nu este în pericol deoarece maladia este în stadiu incipient și nu a afectat și alte organe. Sursa: Reuters
"Am fost diagnosticat cu cancer la prostată în stadiu 1. Vestea bună este că medicii m-au informat că starea mea de sănătate nu îmi pune cu nimic viaţa în pericol şi nici nu mă va slăbi foarte mult", a precizat investitorul, prin intermediul unui comunicat citat de "The Wall Street Journal".
Potrivit documentului, Buffett a primit diagnosticul miercurea trecută.
"Am căzut de acord cu medicii asupra unui tratament zilnic de radiații obișnuite, timp de două luni, care va începe la mijlocul lunii iulie. Acest regim mă va împiedica să călătoresc în această perioadă, dar exceptând acest lucru, nu se va schimba nimic în activităţile mele cotidiene", a menţionat el.
"Mă simt foarte bine, ca şi cum aş fi perfect sănătos, iar nivelul energiei mele este de 100%. Îi voi anunţa pe acţionari (acţionarii trustului său, Berkshire Hathaway) imediat ce starea mea de sănătate se va schimba. Într-o zi, bineînţeles, se va întâmpla. Dar sunt convins că acea zi este departe", a încheiat Warren Buffett.