Propunerea legislativa privind infiintarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina a fost tema unei dezbateri organizate miercuri de Grupul parlamentar al PDL. La discutii au participat ONG-uri care au cerut retragerea proiectului legislativ, precum si medici sustinatori ai acestuia. "Consecintele aplicarii legii asupra femeilor din mediul rural sunt dramatice", au sustinut reprezentantii ONG-urilor, precizand ca "drepturile nu sunt ale copilului nenascut, cum se invoca in text, ci sunt in primul rand ale femeii. Dreptul la viata nu este recunoscut din momentul conceptiei". De cealalta parte, sustinatorii proiectului au declarat ca "ceva neuman nu se poate schimba in ceva uman pe masura ce creste. Dreptul la viata nu creste odata cu varsta sau cu marimea omului, altfel bebelusii si adolescentii ar avea mai putin dreptul la viata fata de adulti".
Proiectul de lege privind infiintarea, functionarea si organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina a fost initiat de deputatii Marius Dugulescu si Sulfina Barbu si semnata de alti 49 de parlamentari PDL, PSD si ai grupului minoritatilor. El prevede obligatia femeilor de a fi consiliate intr-un cabinet specializat cu cel putin cinci zile inainte de a se hotari daca pastreaza sau nu sarcina.
Vezi care sunt argumentele pro si contra consilierii femeilor ce vor sa faca avort
Marius Dugulescu, initiator al proiectului de lege:
Aceasta lege este perfectibila, este o propunere legislativa care va suferi modificari in procesul legislativ prin amendamentele aduse in comisiiConstatand numarul mare al avorturilor din Romania si faptul ca femeile nu sunt informate asupra deciziei cruciale pe care urmeaza sa o ia, am considerat normal acest proiect prin care nu incercam sa interzicem avortul. Nu imi propun interzicerea avortului, dar cred ca un prim pas pentru constientiz