Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul, lăsat de izbelişte la Zărneşti

Publicat in News Brasov, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Chiar dacă Zărneştiul se poate mândri cu unele dintre cele mai frumoase şi deosebite peisaje montane, turismul nu s-a dezvoltat aproape deloc, vecinii din Bran şi Râşnov luându-i faţa.

De-a lungul anilor, mulţi au vorbit de o strategie de dezvoltare a turismului, însă, puţini au fost şi cei care s-au implicat. O organizaţie non-guvernamentală menită să promoveze turismul, pe modelul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), era mai mult decât necesară, iar Ovidiu Ştefan Lupu, preşedintele organizaţiei PP-DD Zărneşti, a fost cel care a preluat iniţiativa de a o constitui.

„Activez în domeniul turismului încă din 1999 şi mă doare foarte mult sufletul când văd că vecinii noştri se promovează cu atâta succes, iar la Zărneşti, unde avem cel mai frumos munte, Piatra Craiului, avem Plaiul Foii, Prăpăstiile, dar şi rezervaţia de urşi, nu avem parte de promovare. Prin acest ONG o să ne putem ocupa mai bine de promovare, dar întâi trebuie să punem la punct infrastructura, dar şi să finalizăm acordarea titlurilor de proprietate pentru a putea construi hotelurile şi pensiunile de care avem nevoie în vederea atragerii turiştilor“, a explicat Lupu.

Pârtie de schi

Cu sprijinul acestui ONG, dar şi a majorităţii Consiliului Local, pe lângă partea birocratică în ceea ce priveşte acordarea proprietăţilor, Ovidiu Lupu vrea să înceapă demersurile pentru a construi o pârtie de schi în zonă, dar şi un ştrand. „Poziţia este foarte bună, fiind zonă nordică, astfel că şi stratul de zăpadă s-ar menţine mai mult timp şi am atrage mai mulţi turişti. Sperăm să obţinem cel puţin 25% din voturi şi să avem un cuvânt greu de spus în Consiliul Local, fiindcă astfel vom putea obţine finanţarea de care avem nevoie atâti prin accesarea de fonduri structurale, cât şi prin asociere în participaţiune”, a precizat Lupu.

Chiar dacă Zărneştiul se poate mâ

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°