Vimetco, proprietarul Alro Slatina, a selectat trei candidaţi pentru faza finală a negocierilor pentru construcţia termocentralei de la Tulcea, respectiv consorţiul Itochu - Hyundai, compania Metka şi grupul Siemens, iar decizia va fi anunţată până la finele lunii mai, scrie Mediafax.
Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda, vrea să construiască o centrală în cogenerare cu o capacitate de 250 MW, care să deservească rafinăria de alumină Alum Tulcea.
Proiectul de 276 milioane euro ar putea fi cofinanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi mai multe bănci comerciale.
Contractorii selectaţi pentru negocieri sunt un consorţiu format din Itochu (Japonia) şi Hyundai (Coreea de Sud), compania elenă Metka şi grupul german Siemens, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Vimetco.
Negocierile ar trebui să fie finalizate până la sfârşitul lunii mai.
Noua centrală de la Tulcea va furniza energia electrică şi termică atât pentru operaţiunile Alum şi Alro Slatina, cât şi pentru oraşul Tulcea.
Centrala de la Tulcea, cu o capacitate de 250 de MW, ar urma să fie construită şi dată în folosinţă în perioada 2012-2014.
Vimetco a primit oferte de la şapte companii sau consorţii interesate să construiască centrala, respectiv China Huadian Engineering, China National Electric Engineering, Itochu-Hyundai, Metka, Minmetals Engineering Co. Ltd. (China), Siemens şi Sinohydro (China).
Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, deţine împreună cu o firmă grup, Conef, 87,96% din acţiunile Alro, iar 10,03% din acţiuni sunt în portofoliul Fondului Proprietatea.
Vimetco deţine şi Alum Tulcea, singura rafinărie de alumină din România, şi Vimetco Extrusion, companie care produce profile extrudate din aluminiu.
Acţiunile Alro (ALR) au scăzut miercuri la bursa de la Bucureşti