Romario, fostă glorie a fotbalului brazilian, în prezent deputat, cere demisia selecționerului Mano Menezes.
„Jocul naționalei Braziliei îmi produce scârbă!”, a spus, fără rezerve, fostul mare atacant de la PSV Eindhoven și de la FC Barcelona, într-un interviu acordat pentru cotidianul „O Dia”.
Romario, în prezent deputat, a cerut demisia selecționerului Mano Menezes, iar în locul acestuia îl vede pe Joel Santana, tehnicianul celor de la Flamengo.
Potrivit lui Romario, campion mondial în 1994, „dacă Mondialele s-ar disputa astăzi, probabil că Brazilia n-ar trece de primul tur, adică de faza grupelor”.
Romario este critic și cu Comitetul de Organizare al Cupei Mondiale din 2014, competiție care va avea loc în Brazilia, despre care a spus că a fost creat pentru a fura!