Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut noii conduceri a Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să colecteze venituri la bugetul de stat în echivalentul a 1,5% de PIB în două luni sau să prezinte în interval de o săptămână o altă propunere, dacă apreciază că obiectivul este nerealist, scrie Mediafax.
"Dacă noua conducere consideră că ţinta de 1,5% pentru două luni nu este realistă, are la dispoziţie o săptămână să vină cu propria evaluare legată de ce înseamnă îmbunătăţirea activităţii ANAF", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, la finalul şedinţei comitetului de combatere a evaziunii fiscale.
El a amintit că un nivel de performanţă identic i-a fos impus şi fostului preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, şi că ţinta nu a fost atinsă, dar nici contestată.
"A existat o ţintă pe două luni pe care, în momentul în care a fost propusă, nimeni nu a combătut-o. N-am văzut poziţii critice exprimate public sau exprimate în cadrul şedinţei de data trecută a comitetului de combatere a evaziunii, legate de eventualul nerealism al acestei ţinte. Dimpotrivă, acum vedem că au apărut discuţii legate de faptul că ţinta era total nerealistă", a declarat Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a refuzat să comenteze dacă neîndeplinirea acestei ţinte va duce la revocarea şi a actualului preşedinte ANAF, Şerban Pop.
Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în urma unei discuţii avute, marţi, cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, decizia de eliberare din funcţie fiind semnată de şeful Guvernului.
Conducerea ANAF va fi preluată de către Şerban Pop, fost vicepreşedinte al agenţiei în perioada în care Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu şi a fost schimbat prin decizie a premierului Emil Boc, în ianuarie 2009.
În luna februarie, şeful Guvernului a ceru