Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii români, campioni europeni la tenis, îşi pun titlul la bătaie la Bucureşti în singurul turneu pe teren de zgură din Sudul Europei

Publicat in Adevarul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Peste 200 de jucători de tenis îşi vor încrucişa rachetele în competiţia Dr. Oetker Junior Trophy începând de luni, 23 aprilie, timp de 6 zile. Evenimentul, organizat de Federaţia Română de Tenis, este cea mai mare competiţie europeană de tenis pentru juniori pre-buletin organizată în România.

Meciurile de simplu şi de dublu vor avea loc la Centrul Naţional de Tenis, din Complexul Lia Manoliu. În afara concursului, tinerii campioni europeni vor juca tenis cu copiii din public.

România a primit tilul „European Junior Championship Nation’s Cup First” la Tennis Europe, după ce s-a plasat pe primul loc, cu titlul Player of the Year la toate categoriile de vârstă: până în 14, 16, respectiv 18 ani.

Bogdan Borza este campionul de anul trecut la grupa mică, a copiilor mai mici de 14 ani, iar Nicolae Frunză s-a clasat pe locul al III-lea. Loredana Roşca este jucătoarea anului la categoria sub 16 ani.

Roxana Ciuhulescu, Monica Iagar şi Ellie White vor fi prezenţi la eveniment, nu doar ca spectatori, ci vor vorbi juniorilor prezenţi despre importanţa activităţii fizice în viaţa lor şi îşi vor oficializa spusele prin autografele pe care le vor înmâna.

Evenimentul va beneficia de Live Streaming la nivel international.

Directorul general al Dr. Oetker România şi-a exprimat mândria de a fi partenerul Turneului de grad I U14, sperând ca performanţa de anul trecut a copiilor să se reediteze şi în competiţia care începe luni: „Sperăm ca succesul acestui eveniment, o reţetă la ale cărei ingrediente Dr. Oetker a adaugat o implicare substanţială, să vină în ajutorul tenisului de performanţă din România.”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 35 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°