Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată diplomele false din dosarul pensiilor ilegale de la Alba

Publicat in Adevarul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Gruparea falsificatorilor de documente de studiu şi cărţi de muncă acţiona cu atâta precizie încât de foarte puţine ori a fost sesizat faptul că actele nu sunt reale. Astfel, zeci de persoane au primit pensii pe baza unor cărţi de muncă falsificate, iar altele s-au ales cu diplome de Bac, licenţă şi master nereale.

Gruparea se folosea de mai multe metode pentru a falsifica documentele. În cazul în care beneficiarul nu avea carte de muncă, apela fie la obţinerea unei cărţi de muncă originale a unei alte persoane, deja pensionată sau decedată, cartea care era curăţată chimic iar apoi pe ea se trecea numele şi datele beneficiarului, fie la scanarea sau falsificarea în alt mod a cărţii de muncă. De asemenea în unele cazuri falsificau adeverinţe care să ateste cele menţionate în cărţile de muncă falsificate.

În cazul în care beneficiarul avea deja carnet de muncă, dar nu avea suficienţi ani pentru a ieşi la pensie, se menţionau date false pe carnetul de muncă original, din care să reiasă că persoana în cauză avea mai mulţi ani lucraţi decât în realitate. Aceste date se treceau fie pe filele originale ale cărţii de muncă fie pe nişte coli anexate la cartea de muncă ca şi foi suplimentare.

Contrafacerea filelor din cărţile de muncă sau a diplomelor era realizată prin scanarea unui document original, necompletat, utilizarea unui program informatic de editare a imaginilor şi imprimarea aversului şi reversului pe aceleaşi coli de hârtie, care au fost decupate artizanal după dimensiunile aproximative ale unuia original, documentul fiind ulterior completat olograf, semnat şi ştampilat.

Inculpat cu diplome false

Unul dintre beneficiarii serviciilor grupării a fost Todea Gherasim. Potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT, pe numele acestuia au fost găsite următoarele acte de studiu false:

- diplomă de bacalaureat seria R nr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 48 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 21 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 12 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum 2 ore
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 33 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°