Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Tender şi-a făcut planuri de investiţii de peste 14 milioane de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Compania Prospecţiuni Bucureşti, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, va împrumuta 14 milioane euro pentru investiţii şi achiziţia de echipamente. Acţionarii companiei au aprobat şi prelungirea unei linii de credit în valoare de 5 milioane de euro deschisă la Banca Comercială Română.

Acţionarii companiei Prospecţiuni Bucureşti, tranzacţionată pe bursa de la Bucureşti sub simbolul PRSN, au aprobat contractarea în cursul acestui an a unor credite în valoare de 14 milioane de euro. Din această sumă, circa 10 milioane de euro vor fi utilizate pentru capital de lucru şi investiţii, iar un alt împrumut de cel mult 4,2 milioane de euro a fost aprobat spre a fi utilizat la achiziţia unor echipamente de explorare şi exploatare experimentală a unui perimetru din Hunedoara.

Totodată, a fost aprobată şi prelungirea unor facilităţi de credit în valoare de 5 milioane euro de la BCR, precum şi emiterea unei scrisori de garanţie în favoarea BCR, cu care va fi garantată încheierea unor contracte de leasing între trei firme controlate de omul de afaceri Ovidiu Tender, respectiv Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara, Tender SA şi ECONSA.

Compania Prospecţiuni este controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, care prin firma Tender SA Timişoara deţine 55,7% din acţiuni, iar SIF Muntenia are 11,8%. Ovidiu Tender ocupă locul 15 în Top 500 miliardari realizat de Forbes România pentru 2011, cu o avere estimată de aproximativ 300 de milioane de euro.

Vezi aici care sunt oamenii de afaceri care se află alături de Ovidiu Tender în primele locuri din Top 500 miliardari

Potrivit raportului preliminar, Prospecţiuni a realizat în 2011 o cifră de afaceri de 315 milioane lei, în creştere cu circa 17% faţă de cea realizată în 2010. Rezultatele preliminare arată însă o creştere de circa 30 de ori a profitului brut, de la 1,8 mi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 57 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 40 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 34 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 38 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°