Despre Sorin Blejnar, proaspăt revocatul președinte al ANAF, se putea spune orice, mai puțin că îi lipsesc părțile anatomice asociate tupeului. Intervenții în direct la tv, persiflarea oricui emitea vreo altă părere și în general un aer de superioritate la limita aroganței față de oricine, o atitudine puțin obișnuită la un funcționar al statului. Până și când se victimizează – imperfecțiunile instituției sunt vinovate de neatingerea obiectivelor – comisarul Blejnar o face cu aroganță.
Deși el personal nu-și reproșează nimic, aș putea aminti câteva din faptele de arme ale fostului președinte al ANAF, de meserie ”organ de control”. În primul rând, vorbim despre succesul în combaterea evaziunii fiscale. Zeci de mii de mici contribuabili, gen IMM-iști sau persoane fizice autorizate au simțit pe pielea lor determinarea zbirului de la fisc. Amenzi, controale, sechestre și popriri, nimic n-a lipsit din arsenalul folosit contra evazionistului. Printre evazioniștii indentificați și executați de fisc, la loc de frunte, au fost și ziariștii, cărora li s-au interzis veniturile pe drept de autor și li s-a cerut TVA. Cruciada fiscală n-a avut ca obiect și marii contribuabili. De ani de zile, pe loc de frunte în listele marilor datori la buget sunt mai ales companii de stat, foarte comod de blamat pentru o autoritate a aceluiași stat. În rest, marile corporații din România sunt ușă de biserică. La fel, lipsesc marii evazioniști și nu există arestări pe motiv de evaziune.
S-ar părea că ANAF-ul condus de Blejnar a reușit ceea ce nici măcar temutul IRS, fiscul american, n-a reușit, disciplina fiscală absolută. Premiul Pulitzer pentru jurnalism economic a fost acordat anul acesta unui ziarist de la The New York Times pentru o serie de articole în care demonstra cum reușesc marile corporații americane, în speță General Electric, să evite plata taxelor și impozitelor, de
