"Cum ar fi să te duci la Masterchef cu popcorn? Haios, dar fac pariu că ar zice unul dintre chefi următoarea frază: "Ştii cât de mult vreau să te jignesc acum?". Şi apoi ţi-ar trânti farfuria în cap. De altfel, s-a şi întâmplat. Totuşi, dacă e să fiu masterchef la ceva, ei bine, la floricele chiar sunt. Am şi dovada: cu o singură pungă de 100 de grame de porumb obţin rezultatele din imagini. Am reţeta mea secretă, moştenită de la mama. Dar, pentru că îmi sunteţi simpatici, vi-o dezvălui şi vouă:
- tuciul este foarte important. Ai nevoie de un ceaun cât mai apropiat de cele făcute odinioară de lingurari. Trebuie, oricum, să fie dintr-un material similar.
- apoi, pui mai întâi uleiul. Nu mult, ca să nu introducem prea multe calorii aiurea. Îl laşi să se încingă. Între timp, poţi pune şi ceva sare, pe care să o amesteci cu uleiul. Astfel floricelele vor căpăta şi acel gust sărat minunat.
- arunci porumbul în ceaun, toată punga. Ei, şi aici e şmecheria. Trebuie să amesteci în tuci toate boabele până ce acestea se albesc. Îţi ia câteva minute bune, dar merită. Procedura este necesară pentru ca toate boabele să se încălzească la fel şi să sară foarte bine.
- pui capacul şi aştepţi. Dacă ai respectat întocmai paşii, în câteva secunde, vei auzi salvele de tun! Implicit, capacul ceaunului se va ridica şi atunci vei fi cel mai mândru masterchef din lume!", este secretul postat de Dan pe blog.
"Cum ar fi să te duci la Masterchef cu popcorn? Haios, dar fac pariu că ar zice unul dintre chefi următoarea frază: "Ştii cât de mult vreau să te jignesc acum?". Şi apoi ţi-ar trânti farfuria în cap. De altfel, s-a şi întâmplat. Totuşi, dacă e să fiu masterchef la ceva, ei bine, la floricele chiar sunt. Am şi dovada: cu o singură pungă de 100 de grame de porumb obţin rezultatele din imagini. Am reţeta mea secretă, moştenită de la mama. Dar, pentru că îmi su