Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, vrea ca limba maghiară să devină, în următorii 20 de ani, limbă oficială în câteva regiuni din centrul şi nordul ţării
Numărul mare al cetăţenilor români de etnie maghiară din Transilvania le dă tot mai multe idei celor de la Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR). După ce liderii acestei formaţiuni politice au cerut, şi chiar obţinut, înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la Târgu-Mureş, acum ei merg mai departe şi vor ca această limbă să devină una oficială, cel puţin în câteva judeţe din România. Anunţul a fost făcut, ieri, de către secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, chiar la Cluj-Napoca, unul dintre oraşele în care ponderea maghiarilor depăşeşte 15% din numărul total de locuitori. "Scopul nostru este ca limba maghiară să devină limbă oficială la nivel regional.
Nu acum, ci pe termen lung. Prin paşi mărunţi am ajuns de la zero drepturi lingvistice, în 1989, la 64 acum. Dacă ţinem cont de acest lucru, atunci în următorii 20 de ani vom ajunge ca limba maghiară să devină limbă oficială la nivel regional. Aici mă refer la locuri unde populaţia maghiară trăieşte în bloc, unde se află în proporţie de 60-80%, adică în Secuime şi în regiuni din Bihor, Satu Mare sau Sălaj", a declarat oficialul UDMR. Opinia lui Kovacs Peter a venit în cadrul lansării, în capitala Transilvaniei, a broşurii "Drepturi lingvistice", un material destinat maghiarilor din România, în care sunt prezentate toate acele drepturi lingvistice pe care aceştia le au şi pe care le pot folosi în relaţia cu diferite instituţii.
Schimbarea Constituţiei, singura cale
Lucrarea, cu un tiraj de 3.000 de exemplare, a fost editată de către Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, are 60 de drepturi lingvistice şi va fi distribuită în şapte judeţe din Transilvania în care populaţia maghia