Pentru Spania, acţiunea de a se finanţa de pe pieţele de capital devine din ce în ce mai aventuroasă. Italia e pierdută în criză, chiar şi Franţa îşi ratează obiectivele bugetare. Şi ar mai fi Grecia din nou şi din nou. În zona Euro, singura ţară care mai are creştere economică e Germania, fapt care dă naştere unei întrebări importante: de dragul uniunii monetare, oare are Berlinul chef să salveze constant aceste state?

Toate păreau să se liniştească până în momentul în care s-a trezit Fondul Monetar Internaţional să mai dea nişte veşti proaste. Italia e aproape un caz pierdut – cam asta se putea citi printre rândurile previziunilor trimestriale ale Fondului care afirmă că Roma îşi va rata ţintele bugetare cel puţin pe următorii doi ani. De buget echilibrat nu s-ar pune problema până cel devreme în 2018. Ştirea şoc este însă cea despre Franţa pentru că de la Grecia, Portugalia şi Irlanda oricum nu aveam cine ştie ce aşteptări.

În aceste condiţii revine în actualitate un concept vehiculat anul trecut şi respins vehement în special de Germania: uniunea de transfer. Să traducem. Vorbim despre o uniune monetară care mutualizează datoriile şi pierderile între membrii săi astfel încât să se poată ajunge la un echilibru agregat. Bineînţeles că Berlinului nu-i convine un asemenea mecanism pentru că ar fi singurul stat care ar trebui să plătească pentru toţi ceilalţi colegi de club. Dar în acest caz nici nu putem vorbi despre rezolvarea crizei Euro. Toate măsurile adoptate până în prezent sunt un tratament al simptomelor, bineînţeles nu al cauzelor. Eram obosiţi anul trecut de interminabilele summituri şi ne-am luat o pauză prin intermediul mecanismelor de stabilitate şi al Pactului Fiscal. Dar pauza mai are puţin şi se termină... Discutăm aiurea despre gaze de şist şi energie eoliană (The Guardian)

Nu a fost o săptămână bună în Marea Britanie pentru d