● Nils Petter Molvaer, Baboon Moon, Sula Records, 2011.
Am evitat o vreme albumul acesta, după ce citisem undeva că are mai mult atmosferă decît conţinut. Scrisesem deja recenzii la Jan Bang şi Bugge Wesseltoft, luasem o supradoză de Ulver şi prin urmare eram saturat de abstracţiuni norvegiene şi mixaje de sample-uri. Vremurile s-au schimbat, dispoziţia mea la fel şi terapia prin trompetă pare cel mai potrivit lucru la momentul de faţă. Recomand pe această cale exerciţiul de a reveni uneori la albume despre care credeai că nu ţi-au plăcut. Cei care au apreciat …and Poppies from Kandahar al lui Bang vor găsi pe Baboon Moon tot ce era mai bun acolo, plus trompeta lui Molvaer, căci pînă la urmă e albumul lui, însă discreţia şi eleganţa suflului său îl îngroapă puţin în mixul sound-ului, ducînd la un album ambiental cu texturi electronice, mai degrabă decît la ce ar aştepta ascultătorul standard de jazz de la un album solo de trompetă. Textura pentru care optează Molvaer nu are nimic din stridenţa tipică instrumentului, menită de obicei să contrasteze cu un bass sau un pian de acompaniament. Nu vorbim aici de un Louis Armstrong european, ci de un Miles Davis rătăcit prin tundră, singur cu trompeta şi un pliculeţ de acid expirat sub limbă.
DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Avem în sfîrşit un album Molvaer solo, în toată puterea cuvîntului, artistul separîndu-se într-un tîrziu de proeminenţii săi însoţitori, pomenitul Jan Bang şi chitaristul Eivind Aarset, înlocuiţi de mai junii Stian Westerhus (care, tehnic vorbind, îi substituie pe amîndoi) şi Erland Dahlen, toboşarul bun la toate al muzicii norvegiene de orice fel (Madrugada, Kaada, Marit Larsen). Westerhus, trecut şi prin ceva mai rockerii Jaga Jazzist, produce albumul, deci pe seama lui trebuie să punem excesul (benefic) de atmosferă pulsantă a materialulu
