● Lavinia Branişte, Cinci minute pe zi, proză scurtă, Casa de pariuri literare, 2011.
Abia cu Lavinia Branişte am realizat cît de puţine fete scriu la noi proză scurtă. Iar asta pentru că vocea pregnant feminină a naratoarei Lavinia Branişte este atît de specială, încît am receptat-o, ca cititor, nu atît cu surprindere, cît cu senzaţia satisfacerii unei nevoi de care eram prea puţin conştient. Au mai fost fete care au scris proză scurtă: Veronica A. Cara (plecată din literatură într-un mod regretabil, după două cărţi de nuvele foarte bune, Viaţa pe acoperiş şi Baba Lina, publicate la începutul anilor 2000), Ioana Baetica-Morpurgo (după povestirile din debutul cu Fişă de înregistrare a trecut la roman) sau Roxana Moroşanu (ale cărei texte răspîndite prin diverse antologii, mai ales cele din Cartea cu euri, o recomandă pentru o carte de autor) – pentru a le numi doar pe cele din generaţia tînără care mi-au atras atenţia în mod special. Dincolo de orice consideraţii privind relaţia dintre genuri (feminin vs proză scurtă), este o certitudine faptul că, alături de Oameni, volumul tot de proză scurtă al lui Mihai Mateiu, apărut tot la Casa de pariuri literare, Cinci minute pe zi este una dintre cele mai plăcute surprize în proză ale anului trecut.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuCele 26 de proze scurte şi foarte scurte ale Laviniei Branişte se pot încadra în ceea ce Radu Pavel Gheo definise în Numele mierlei (2008) ca fiind clipuri: nu povestiri în sine, ci secvenţe, momente, schiţe şi decupaje, unele chiar mici poeme în proză. Diferenţa notabilă o constituie faptul că, cu vreo două excepţii, toate au ca voce/personaj principal aceeaşi fată, pe nume Lavinia, brăileancă (are un frate, dar nu şi tată, iar mama e plecată în Spania) şi care, după terminarea facultăţii, încearcă să-şi fac
