Un procent important din oamenii pe care îi știu au renunțat în ultimii ani la televizor. Și cei mai mulți fac parte din generația mea. Așa că posedă în continuare părinți care, fără excepții remarcabile, posedă televizor. Iar sărbătorile de Paști îi reunesc. Întâi la biserică, unde cei ce au crescut cu cheia de gât par să se fi recompensat pe deplin, agățându-le părinților celularele în aceeași manieră. Apoi la masa pascală, în fața televizorului. De unde află că 99% dintre români serbează Paștile, iar 75% intenționează să participe la slujba de Înviere. Adică interesul pentru conținut religios atinge cote maxime, iar jurnaliștii de televiziune vor căuta să îl satisfacă. Pentru aceasta, folosesc trei tipuri de invitați cu potențial de audiență maximă:

1. Omul de lume: de Paști, el preferă și servește. O listă de lucruri pronunțate prețios (servește foa gra și preferă fan hoch)

2. Familistul (e de obicei milionar, filmarea se face în mijlocul familiei familistului). Toată lumea vorbește despre ce se întâmplă în familie, iar masa e o surpriză. Se lasă un oarecare suspans, după care, hop stupoare, în familia familistului se servește fix același meniu pascal ca în toate familiile de familiști din întreaga țară. Telespectatorul este lăsat să mediteze cum ar fi dacă, o zi măcar, am putea fi, cu toții, o mare familie.

3. Regionalistul. La el contează accentul, mai puțin ceea ce spune. În general, va dori să puncteze creștinește specificul mândrelor plaiuri din care se trage și pe care nu le-ar lăsa pentru toate bogățiile pământului. E hâtru: “la noi se face așa, nu ca la ăialalți, dar dacă pe ei nu i-a ajutat Dumnezeu cel mare cu minte, n-o să-mi râd de ei, păduchioșii, că e ziua de Paști și-mi fac păcate. ”

Sărbătoarea religioasă este introdusă prin eternul reportaj despre idioții care cred că Paștile au vreo legătură cu nașterea lui Isus. Iar c