Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi proxeneţi din Prahova au fost arestaţi pentru că exploatau minore de 12, 14 şi 15 ani

Publicat in Adevarul, joi 19 aprilie 2012 ·

Doi bărbaţi din oraşul prahovean Boldeşti Scăeni au fost arestaţi pentru proxenetism şi acuzaţi că au racolat şi exploatat trei fete, care au acum vârstele de 12, 14 şi respectiv 15 ani

Procurorii DIICOT Ploieşti au dispus reţinerea inculpaţilor Ion Nicoară Ghenciu, de 40 de ani, şi Dan Gabriel Constantin, de 26 de ani, acuzaţi de trafic de minori în formă continuată. Cei doi bărbaţi din oraşul Boldeşti Scăeni au exploatat sexual trei minore, care au acum vârstele de 12, 14 şi 15 ani, potrivit anchetatorilor. PE ACEEAŞI TEMĂ: Ca să nu afle părinţii că fumează, o fată de 12 a fost constrânsă să se prostitueze „În perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, Ghenciu, ajutat de Constantin, a recrutat şi exploatat sexual, prin folosirea de violenţe şi ameninţări, trei victime minore. În urma acestei activităţi, inculpaţii au obţinut suma de aproximativ 10.000 de lei. De asemenea, în cauză sunt cerecetate, în stare de libertate, încă şapte persoane, care au întreţinut raporturi sexuale cu minorele, cunoscând vârsta acestora, fapta constituind infracţiunea de act sexual cu un minor“, a declarat procuroru Ionuţ Botnaru, din cadrul DIICOT Ploieşti. Reducere pentru grupuri

Toate fetele, eleve în şcoala cu clasele I-VIII din Boldeşti, provin din familii sărace sau destrămate, cu unul sau mai mulţi părinţi plecaţi în străinătate. Ele au fost „agăţate“ de tânărul de 26 de ani şi ulterior trimise la prostituat în urma unor ameninţări sau violenţe. De cele mai multe ori, fetele întreţineau raporturile sexuale în casa lui Ghenciu, unde erau aduse, cu scuterul sau taxiul, de Constantin. Proxeneţii îşi anunţau clienţii că n-are rost să le cheme dacă grupul de doritori nu e de cel puţin trei persoane. Întocmai ca la un muzeu, cu cât grupul de „vizitatori“ era mai mare, cu atât şi reducerile oferite de proxeneţi erau mai importante. „Ei se bazau în special pe gradul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piedone și ANPC au făcut ravagii și la Gara de Nord. 160.000 de lei, amenzi pentru dezastrul găsit VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Amenzi de peste 160.000 de lei au fost date de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma unor controale făcute la firme din Gara de Nord din Bucureşti. Unele dintre acestea nu aveau autorizaţie de funcţionare, ia

Președintele interimar, Ilie Bolojan „Decizia noastră de a nu trimite trupe în Ucraina a fost luată după consultările cu partidele politice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Decizia României de a nu trimite trupe în Ucraina a fost luată după consultările cu partidele politice, conform președintelui interimar al României, Ilie Bolojan. Declarația a fost făcută de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, la Ambas

VIDEO Patru cetățeni străini au fost răniți în atacul cu cuțit din Amsterdam

HotNews acum 20 minute
Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuțit comis joi după-amiază în centrul Amsterdamului, capitala Olandei, sunt cetățeni străini, a anunțat poliția olandeză. Este vorba de o femeie de 67 de ani și un bărbat de 69 de ani, ambii americani; un

Purtătorul de cuvânt al Hamas, ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza

Adevarul acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a fost ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza, potrivit presei afiliate grupării palestiniene.

SUA au anulat viza a peste 300 de ”ţicniţi” de la manifestaţii împotriva Israelului în campusuri universitare, anunţă Rubio în Guyana

News.ro acum o ora
Statele Unite au anulat vizele a peste 300 de ”ţicniţi” din cauza activismului acestora împotriva Israelului în campusurile universitare americane, anunţă joi secretarul de Stat american Marco Rubio, relatează AFP. Şeful diplomaţiei americane a făcu

Anunțul lui Zelenski, după summitul crucial de la Paris: Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocieri / Ce reproșează SUA / Principalele decizii și anunțuri ale liderilor de pe continent

HotNews acum 4 ore
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că reuniunea de la Paris a aliaților Kievului a servit la desemnarea președintelui francez, Emmanuel Macron, și a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanți ai Europei pentru posibile d

Rusia contestă suveranitatea Franței asupra insulei Mayotte și denunță o „militarizare nejustificată” a acestui teritoriu

HotNews acum 57 minute
Diplomația rusă a denunțat joi „militarizarea” insulei Mayotte – un teritoriu de peste mări al Franței – și a acuzat în același timp Parisul că controlează „ilegal” acest arhipelag situat în Oceanul Indian, relatează AFP. Această reacție a Moscovei

Adrian Mutu pentru The Telegraph: Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină

News.ro acum 2 ore
Adrian Mutu a vorbit, într-un interviu pentru The Telegraph, despre experienţa sa în Anglia, inclusiv impactul pe care l-a avut consumul de droguri, dar şi despre cum a depşit momentul şi despre restul carierei sale. Mutu este amintit pentru un sing

CCR a respins sesizările AUR, POT şi SOS România la legea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian naţional şi la legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român

News.ro acum 4 ore
CCR a respins, joi, sesizările AUR, POT şi SOS România la Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor pe teritoriul naţional, şi la Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţii

Submarin cu 40 de turiști, scufundat în Marea Roșie din Egipt. Cel puțin 6 persoane au murit

Libertatea acum 9 ore
Cel puțin șase persoane au murit, iar alte nouă au fost rănite, după ce un submarin turistic s-a scufundat în largul coastei orașului egiptean Hurghada, pe Marea Roșie, joi dimineață, au declarat surse locale pentru BBC.

Vremea

București
acum

10°
joi

10°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/17°
Iasi
acum

joi

9°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/13°
Constanta
acum

10°
joi

8°/16°
vin.

10°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

9°/16°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
Timisoara
acum

12°
joi

9°/15°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/14°