Cel mai cunoscut terorist al Norvegiei, Anders Breivik, a dezvăluit că este unul dintre fondatorii Cavalerilor Templieri, un grup terorist din Marea Britanie. Interogatorii sunt, însă, sceptici şi consideră că această reţea nici nu există. În plus, Breivik susţine că există cel puţin alte două celule teroriste care ar putea ataca în orice moment.
Anders Breivik, extremistul în vârstă de 33 de ani, a declarat că este membru al unei reţele de militanţi naţionalişti, Cavalerii Templieri, pe care ar fi fondat-o împreună cu alte trei persoane la Londra, în 2002.
Refuzul său de a da alte detalii despre această grupare i-a făcut pe procurori să fie sceptici cu privire la afirmaţiile sale. Aceştia sunt de părere că teroristul a acţionat singur.
Ca şi în primele două zile, Breivik a intrat în sala de proces salutând prin întinderea braţului drept cu pumnul strâns, un gest de origine nazistă. Prezenţi în sala de tribunal, supravieţuitorii au fost deranjaţi de salutul extremistului.
Procesul lui Anders Breivik, norvegianul ce a omorât 77 de persoane anul trecut, a început luni. Bărbatul a pledat nevinovat, deşi a mărturisit actele de cruzime comise, fiindcă, pretinde el, acestea au fost o necesitate pentru a salva Norvegia de la cotropirea musulmanilor.

@N