… Rousseau zicea ca omul modern e omul divizat impotriva siesi. Omul schizoid. Omul care traieste prin comparatie. Cand se gandeste la altii, se gandeste, de fapt, la sine. Iar cand se gandeste la sine, se gandeste la altii. Altfel spus, cand ma gandesc la altii, ma compar automat cu ei, adicatelea ma gandesc la mine. Iar cand ma gandesc la mine, ma gandesc de fapt la felul in care sunt perceput de altii, adicatelea ma gandesc, de fapt, la ei. Omul modern traieste prin raportare, reactiv. Omul modern e un caz tragic.
« Noul » Evenimentul Zilei e un caz tragic. Dar e un caz de manual, pentru ca si (sau mai ales) din tragedii se poate invata cate ceva, iar exemplul EvZ poate servi drept lupa pentru a intelege nu doar ce se intampla in ultima vreme cu ziarele « quality » intrate intr-o acerba cursa a supravietuirii, ci si cu viata noastra politica. Mass media si politica sunt in aceeasi oala.
Asadar, dupa o agresiva campanie de auto-promovare, EvZ s-a innoit. Adica a revenit, in buna masura, la Evenimentul Zilei pe stil vechi. L-au readus pe Ion Cristoiu la carma si au reintrodus odinioara faimoasa Bulina Rosie. Aceasta forma de modernizare prin paseism poate starni deopotriva compatimire si indignare.
Compatimire, pentru ca e un efort mai degraba samanic, pornit din disperarea de a nu gasi « formula ideala » pentru supravietuire. Iar atunci cand nici o solutie salvatoare nu pare sa se mai intrevada la orizont, singurul recurs ramane cel la trecut. Intoarcerea la o mitica Varsta de Aur, cand raurile erau de lapte si miere, leul se cuibarea langa miel, gainile nastea pui vii, iar EvZ se vindea in sute de mii de exemplare zilnic. Si-atunci chemi samanul sa bata din toba, sa-si rosteasca incantatiile si sa danseze inca o data, invocand mitul creatiei.
Indignare, pentru ca de la ziaristi « quality » te asteptai la o mai buna intelegere a unei realit