Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia umbrelor! Aleksandar cel straniu: "M-am împiedicat, n-am fost blat" Cum explică Petrovic autogolul din meciul cu Dinamo

Publicat in Pro Sport, joi 19 aprilie 2012 · ·

16 aprilie 2012. Sunt ultimele 3 minute din Chiajna - Dinamo. Ilie Iordache înscrie, chiar înainte de prelungiri, dintr-o fază în care Bălgrădean plonjează mai mult cu capul. 2-1 şi un avantaj minim pentru oaspeţi. În câteva secunde, mingea ajunge aproape de careul iflovenilor. E momentul lui Petrovic! Al doilea! Scor final Chiajna - Dinamo 1-3 după ce, în minutul 88, fusese 0-2.

Privirea, paşii, execuţia...

Defalcată, faza arată în felul următor: Guilherme aleargă umăr la umăr cu Ţucudean, aflat în posesie, în stânga careului. Strătilă vine în viteză la colţul lung, iar între dinamovistul cu mingea şi cel la care trebuie să ajungă balonul apare Petrovici. Sârbul îl urmăreşte cu privirea pe colegul său aflat în duel cu Ţucudean, apoi aruncă un ochi şi la Sorin Strătilă. Mingea pleacă din piciorul dinamovistului, iar paşii largi ai fundaşului Concordiei devin, pentru câteva fracţiuni de secundă, mai mici. "M-am împiedicat", spune el. Impresia dată de reluările TV e însă alta. Aleksandar Petrovic pare să-şi potrivească paşii astfel încât mingea să-i vină pe dreptul, piciorul de bază. "Am vrut să resping", continuă el. Mingea s-a dus însă în plasă, la colţul lung, şi sârbul abia atunci s-a prăbuşit cu o căzătură teatrală.

"Poate mă vindea!"

26 ianuarie 2012. Sunt ultimele zile ale cantonamentului făcut de Petrolul lui Vivi Răchită la Predeal. Petrovic bate la uşa antrenorului său şi cere să fie lăsat să plece acasă, în Serbia. Povesteşte chiar Răchită: "Mi-a spus, cu lacrimi în ochi, că soţia sa este bolnavă. M-a înduioşat". Contractul sârbului a fost reziliat pe loc şi fotbalistul şi-a încasat banii cuveniţi: "I-am plătit tot la zi! Mi-a spus că se gândeşte chiar să se lase de fotbal". Dacă Petrovic s-a lăsat de fotbal, atunci a făcut-o doar pentru o seară. "A doua zi a fost condus la aeroport de un coleg, un alt sârb din echipă,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°