O camarila in stare sa-si infometeze poporul, sa-si declare liderul Zeu, sa umple puscariile cu sute de cetateni pentru ca au cintat un cintec interzis sau nu au plins sincer la moartea conducatorului etc este capabila sa apeleze la arma nucleara daca simte ca-i fuge pamintul de sub picioare. Vinerea trecuta, Coreea de Nord a reusit sa tulbure, din nou, lumea. A lansat o racheta purtatoare care trebuia sa lanseze pe orbita un satelit de comunicatii. Lansarea a fost un esec total; la doar doua minute de la lansare, racheta a explodat, iar ramasitele ei s-au imprastiat pe o suprafata intinsa din Marea Galbena. La lansare - fapt neobisnuit pentru aceasta tara - au fost invitati si au asistat si observatori si jurnalisti straini. Pina aici, nimic neobisnuit. Si alte tari, de-a lungul timpului, au lansat rachete purtatoare de sateliti cu cele mai diverse utilizari - de la meteo, comunicatii, pina la spionaj; si alte tari au cunoscut esecul unor asemenea lansari, ba chiar si tragedii in cazul unor zboruri cosmice cu echipaj uman. SUA si Rusia se afla in frunte si din acest punct de vedere. Lumea a fost entuziasmata de succesul primilor sateliti sovietici, nemaivorbind de primul zbor al omului spre Luna, realizat de americani in 1969. Toate asemenea lansari si zboruri, toate perfectionarile aduse mijloacelor de zbor - rachete, sateliti, capsule cosmice etc - erau privite ca succese mari ale stiintei si ca momente importante in cucerirea Cosmosului de catre om. Si atunci, de ce incercarea Coreei de Nord de a lansa un satelit modest a tulburat lumea si s-a „bucurat" de o opozitie unanima din partea comunitatii internationale? Oare Coreea nu are aceleasi drepturi ca alte tari de a-si imbunatati sistemul de comunicatii prin acest mijloc modern care este satelitul? Chestiunea nu este deloc simpla. La prima vedere, s-ar parea ca nord-coreenii sint discriminati, ca li se interzice