• Printre flacari de 8 metri, explozii si pereti prabusiti, zeci de pompieri si-au vazut intreaga viata trecand prin fata ochilor in cele 25 de ore de foc de la evenimentul care a transformat Complexul Comercial I.C.R.T.I. intr-un morman de scrum • La peste 1.000 de grade Celsius, betonul constructiei inrosite a cedat, retragerea trupelor de interventie facandu-se cu cateva ore inainte de prabusirea unei portiuni a cladirii • Ancheta pentru stabilirea cauzei incendiului este in curs, urmand sa se stabileasca daca e vorba de neglijenta sau o mana criminala
Sambata, la ora 02.04, un apel anunta ceea ce urma sa devina cel mai devastator incendiu petrecut in capitala Moldovei. Peste 100 de pompieri, dintre care 80 de lucratori ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, si 20 de voluntari s-au luptat cu flacari care au atins chiar si 7-8 metri inaltime, pe o suprafata de 9.000 metri patrati, fiind implicate noua autospeciale cu apa si spuma. Betonul inrosit al cladirii, temperaturile sufocante si acoperisul ce ameninta sa cada conturau scena de cosmar petrecuta in Sambata Mare la cel mai mare complex comercial din Iasi. Incendiul a fost detectat de instalatia de semnalizare a firmei de paza, iar in momentul in care s-a declansat senzorul de prezenta, cei de la firma de paza au alertat ISU prin 112. S-a actionat circular cu sapte linii de furtun si personalul aferent. "S-a plecat cu tot efectivul unitatii, toate autospecialele, respectiv trei masini cu apa si spuma, 15 pompieri, plus o ambulanta, sa fie in caz de nevoie. Pe parcurs s-a marit efectivul si numarul de autospeciale. Cand am ajuns la fata locului, incendiul se manifesta in interiorul depozitului de materiale, in lateral. Am intrat si am constatat ca flacarile au cuprins aproximativ 15 standuri, iar 8 standuri erau deja arse in totalitate sau mai putin", a spus plutonierul major