Vineri, cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea "Izvorul Tămăduirii", jandarmii brăileni vor asigura ordinea şi liniştea publică la Biserica "Buna Vestire" (Biserica Greacă).
Aproximativ 100 de jandarmi vor avea grijă ca manifestările religioase să se desfăşoare într-un climat normal. "Având în vedere experienţa anilor trecuţi, când credincioşii au sosit cu o zi-două înainte, inspectoratul nostru va constitui, începând de astăzi (n.r. - ieri), patrule pedestre, instalând, totodată, gardurile de protecţie din dotare, în vederea asigurării protecţiei cetăţenilor şi prevenirii busculadelor", ne-a informat plt. Sorin Neftode, din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.
Lucrătorii Jandarmeriei Brăila recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste calm şi înţelegere, iar celor care vor veni din alte judeţe ale ţării le atrage atenţia să nu îşi lase bagajele nesupravegheate. În cazul în care sunt însoţiţi de copii, credincioşii sunt sfătuiţi să le acorde o atenţie deosebită, întrucât se pot rătăci. În dispozitivul Jandarmeriei Brăila, la această misiune vor participa şi lucrători de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, Poliţia Locală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila. Vineri, cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea "Izvorul Tămăduirii", jandarmii brăileni vor asigura ordinea şi liniştea publică la Biserica "Buna Vestire" (Biserica Greacă).
Aproximativ 100 de jandarmi vor avea grijă ca manifestările religioase să se desfăşoare într-un climat normal. "Având în vedere experienţa anilor trecuţi, când credincioşii au sosit cu o zi-două înainte, inspectoratul nostru va constitui, începând de astăzi (n.r. - ieri), patrule pedestre, instalând, totodată, gardurile de