Începem să ne pierdem simţul măsurii. Şi să dăm drumul blasfemiilor cu voioşia pe care ne-o permite fotbalul
Simţiţi cum se încălzeşte Planeta? Cum vibrează rîul, ramul, catalanul şi castilianul înaintea lui El Clasico? Cum toată planeta se conectează la măreţul eveniment? Iar dacă te deconectezi, dacă mişti în frontul extazului general, dacă strici fotografia adoraţiei necondiţionate şi ai tupeul să spui că mai sînt şi alte echipe pe lumea asta care ar merita iubirea noastră oarbă, dacă ai îndoieli şi dacă gîndeşti altfel, bunăoară că nu-i foarte sănătos să gîndim toţi la fel, iar să simţim unitar nici atît, atunci, după toţi aceşti “dacă” puşi în discuţie, eşti privit cu o nesfîrşită milă amestecată cu un profund dispreţ. Nu înţelegi fenomenul, mă-nţelegi? Nu pricepi cum e treaba asta cu fotbalul de calitate, pentru că tu, mic punct rebel în univers, te hrăneşti cu ură, în timp ce oamenii adevăraţi îşi taie porţii mari de frumos. Mănîncă şi se uită, mănîncă şi se uită, nimeni nu face indigestie.
Şi ce dovadă mai bună că Planeta se pregăteşte pentru încleştarea dintre extratereştri şi galactici decît “Treimea Divină” identificată de L’Equipe Magazine pe pămîntul făgăduinţei fotbalistice, Barcelona. Le Pere (Tatăl) - Cruyff, Le Fils (Fiul) - Guardiola, Le St. Esprit (Spiritul Sfînt, scris prescurtat, ca la fotbal frate) - Messi. Aşadar, nici mai mult, nici mai puţin decît Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt (Sfîntul Duh în variantă creştin ortodoxă), deci Sfînta Treime în slujba tiki-takăi. De fapt, la geneza acestui sistem de joc care îmbină tehnica individuală perfectă cu mişcarea continuă a fotbaliştilor şi o ţesătură de pase “dumnezeiască”.
Nu vi se pare cam mult? Nu vi se pare că sună a blasfemie? Nevinovată, veselă, sprinţară, dar blasfemie în stare pură. După Biserica Maradoniană, ne-am pricopsit cu Sfînta Treime Barceloniană. De ce nu şi cu Sagr