Curtea de Apel Timisoara a publicat motivarile deciziilor prin care Nicolae Robu (PNL) a fost declarat incompatibil, iar Stefan Iosif Dragulescu (PDL) a fost declarat compatibil, ambii pentru detinerea simultana a functiei de rector si a celei de parlamentar, ambii fiind numiti sub vechea lege. Problema apare in motivarea instantelor, care difera radical. In cazul Nicolae Robu, Curtea de Apel scrie in motivare ca rectorul-parlamentar trebuia sa renunte la una dintre functii in 2011, dupa aparitia legii educatiei care stabileste incompatibilitatea. Pe de alta parte, aceeasi Curte a stabilit in cazul Stefan Iosif Dragulescu ca mandatul de rector trebuie finalizat conform vechii legi, ca nu este incompatibil deoarece se aplica principiul neretroactivitatii legii.
In plus, in ambele dosare este invocata o decizie a Curtii Constitutionale luata in considerare intr-un caz si respinsa in celalalt
In iunie 2011, Agentia Nationala de Integritate (ANI) a anuntat ca a constatat incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre Nicolae Robu (pe atunci rector al Universitatii Politehnica din Timisoara, senator, presedinte al PNL Timis si membru in biroul Politic Central al PNL) si Stefan Iosif Dragulescu (pe atunci rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara si deputat PDL).
Cei doi parlamentari au contestat in instanta rapoartele ANI, iar Curtea de Apel Timisoara a decis urmatoarele: a respins contestatia lui Nicolae Robu si a admis anularea deciziei ANI in cazul lui Stefan Iosif Dragulescu.
Deciziile Curtii de Apel Timisoara sunt in prima instanta si au fost atacate cu recurs, potrivit Agentiei Nationale de Integritate.
Nicolae Robu - Curtea de Apel Timisoara a respins in prima instanta contestatia sa la decizia ANI
Nicolae Robu Foto: Agerpres
In cazul lui Nicolae Robu (P