Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania va avea o bază de date cu toate adresele din ţară la finele lui 2013. Investiţia se ridică la 2 milioane de euro

Publicat in Jurnalul, joi 19 aprilie 2012 ·

Registrul Electronic Naţional al Nomenclaturilor Stradale va fi funcţional în noiembrie 2013 şi va presupune o investiţie de 8,7 milioane lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene, a declarat Mihai Busuioc, preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Registrul vizează standardizarea la nivel naţional a nomenclaturii stradale - denumiri de artere şi numere administrative. Datele vor putea fi accesate de către instituţii, firme sau persoane fizice. Proiectul este derulat în parteneriat cu Asociaţia Comunelor şi Asociaţia Informaticienilor din Administraţia Publică.

Busuioc a spus că există o serie de confuzii la numerotarea adreselor, care încurcă de multe ori atât locatarii, cât şi autorităţile.

De exemplu, pe strada Dreptăţii din Bucureşti există două blocuri cu numărul 8, pe strada Gheţea Anghel la nr.10 din sectorul 3 sunt alocate circa 100 de imobile, iar la numărul 45, pe strada Neptun, tot din Bucureşti, sectorul 5, sunt 30 de imobile.

"Este evidentă importanţa acestui sistem, este evident că este un lucru bun, mai ales că se face cu fonduri europene, peste 7 milioane de lei de la Uniunea Europeană, ocazie cu care invit toate autorităţile publice din România să beneficieze de ele", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a spus la rândul său că proiectul este unul important şi pentru Bucureşti.

"Asta înseamnă consfinţirea proprietăţii atunci când este cazul, asta înseamnă că poţi să găseşti la adresă cetăţeanul şi asta înseamnă o economie de timp, o economie de bani şi civilizaţie la nivelul anilor pe care îi trăim", a spus Oprescu.

Primarul a adăugat că până acum, în Bucureşti s-a menţinut "o dezordine intenţionată", în sensul că în perioade de "nebunie generală, când nu se respectă niciun fel de regulă", fiecare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum 44 minute
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 48 minute
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°