Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a extins apartamentul

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 aprilie 2012 ·

Craiovenii au trecut de la construcţiile de balcoane ilegale la extinderile de apartamente. Atunci când au nevoie de mai mult spaţiu, unii locatari îşi dublează apartamentul în care locuiesc fără a avea o autorizaţie legală, adică îşi fac o extensie... de apartament.

Balconiada continuă în Craiova, nu în sensul că administraţia locală ar trece la demolarea balcoanelor ridicate ilegal pe domeniul public, ci în sensul că locatarii se extind în forţă, fără să mai ţină seama de aliniament sau de autorizaţie. Craiovenii probabil că se simt sufocați de spaţiul îngust al locuinţei dintr-un bloc și îşi lărgesc după bunul-plac apartamentul. De această dată nu vorbim însă de extinderi sau construcţii de balcoane, ci de extinderi de... apartamente. Mai grav este că astfel de construcţii se fac chiar sub nasul celor care trebuie să vegheze la legalitatea unor astfel de imobil, respectiv Disciplina în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale Craiova. Şi mai grav este că administraţia locală se întrece în declaraţii şi mai puţin în fapte, cel puţin în acest domeniu. Pentru că de fiecare dată replica este că proprietarul va fi atenţionat să intre în legalitate. Măcar această „intrare în legalitate“ ar putea aduce bani la bugetul local, că una este să plăteşti impozit pentru o garsonieră de 30 mp şi alta să plăteşti impozit pentru 60 mp, ca să nu mai punem curtea şi grădina. Fiindcă aşa înţeleg unii dintre locatari să folosească spaţiile verzi din preajma blocurilor, ca pe o proprietate personală.

„Vor demola autorităţile construcţia?“

O astfel de extindere de locuinţă există în blocul V6 din cartierul 1 Mai şi, cu siguranţă, nu este singura în Bănie. Iată ce ne-a sesizat un craiovean faţă de această stare de fapt: „Un domn şi-a construit un living în extensia apartamentului din blocul V6, cartierul 1 Mai. Oare nu l-a văzut nimeni până acum? Dacă da, de ce ac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 32 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 57 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 54 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 45 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°