O copilă de 12 din oraşul prahovean Boldeşti Scăeni a fost forţată de doi bărbaţi să se prostitueze, una din ameninţări fiind că, dacă fata refuză, aceştia îi vor anunţa familia că s-a apucat de fumat. O altă minoră a fost nevoită să se prostitueze de faţă cu fratele handicapat
Procurorii DIICOT şi ploiţiştii din cadrul BCCO au dezvăluit cum acţionau cei doi bărbaţi din Boldeşti reţinuţi pentru trafic de minori în formă continuată. Conform anchetatorilor, cei doi prahoveni, unul de 40 de ani şi celălalt de 26, au racolat trei fete, cu vâsrte între 12 şi 15 ani, şi le-au forţat să întreţină raporturi sexuale cu ei şi cu mai mulţi apropiaţi, folosind inclusiv bătaia. Doi proxeneţi din Prahova au fost arestaţi pentru că exploatau minore de 12, 14 şi 15 ani Toate sunt eleve la şcoala generală şi provin din familii sărace. Una dintre fete, cea de 12 ani, a fost constrânsă să se prostitueze sub ameninţarea că, dacă nu se supune, bărbaţii îi vor anunţa familia că s-a apucat de fumat. Potrivit unor surse apropiate de investigaţie, o altă minoră era nevoită să vină „la produs“ alături de fratele său, care este handicapat. Mama fetei este plecată în străinătate, iar tatăl a căzut în patima băuturii. Pentru că se certase cu tatăl fetei, prahoveanul de 40 de ani care coordona micul bordel îl trimitea pe „asociatul“ său s-o ia cu un moped de acasă. De teama părintelui, fata îl lua şi pe fratele său cu ea, spunând că iese să-l plimbe. de cele mai multe ori, acesta era lăsat într-una din cele două camere ale clădirii, în timp ce sora sa întreţinea raporturi sexuale de cealaltă parte a peretelui. Citiţi aici mai multe amănunte despre caz. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!