Peste 160 de clujeni au fost muşcaţi anul acesta de căpuşe şi, din fericire, niciunul dintre aceştia nu a dezvoltat boala Lyme. Medicii atrag atenţia că nu orice muşcătură de căpuşă înseamnă contractarea bolii, însă e bine să fiţi prevăzători şi la cel mai mic semn să mergeţi la medic.
„E bine să fiţi atenţi şi în caz de muşcătură de căpuşă să mergeţi la medic pentru extragerea integrală a parazitului din corp", sfătuieşte directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj (DSP Cluj), Mihai Moisescu. Din datele DSP Cluj reiese că 1.292 de persoane au fost muşcate de căpuşe în 2011 (161 de cazuri în 2012). Dintre acestea, doar trei au fost diagnosticate cu Boala Lyme, în forme uşoare, iar acum se află sub tratament.
Pentru a preveni astfel de cazuri, personalul specializat din cadrul Primăriei Cluj-Napoca face deparazitări. Anul acesta nu s-au făcut deparatizări în parcuri sau spaţii verzi din jurul blocurilor şi nici nu au fost nici solicitări. „Aşteptăm de acum. Şi anul trecut, acţiunile de deparazitare au început din luna mai. De atunci şi până în septembrie au fost programate şase deparazitări, însă au fost mult mai multe intervenţii deoarece au fost multe solicitări venite telefonic sau pe mail din partea oamenilor", afirmă unul dintre reprezentanţii Biroului de Mass-Media al Primăriei Cluj-Napoca, Iulia Perşa.
Clujenii pot face sesizări la centrala primăriei - 0264/596.030, interior 4434, la serviciul tehnic.