Chelsea Londra a reușit o mare surpriză pe Stamford Bridge și a învins-o pe FC Barcelona cu 1-0, după un meci domina copios de catalani. Golul marcat de ivorianul Didier Drogba, la singurul șut pe poartă al englezilor, le dă mari speranțe ”albaștrilor” înaintea partidei-retur de pe Camp Nou, din semifinalele Ligii Campionilor. Sursa: Reuters
FC Barcelona și Chelsea au demonstrat aseară, la Londra, că victoria în fotbal nu revine mereu echipei care o caută mai mult, dar și că gruparea catalană nu este invincibilă.
Spaniolii au avut o posesie de aproape 3 ori mai mare decât cea a adversarilor, însă au pierdut. Lionel Messi a fost blocat de cele mai multe ori prin fault de englezi, care însă au scăpat cu fața curată din toate situațiile periculoase create de magicianul argentinian.
Alexis Sanchez a ratat de două ori singur cu Petr Cech (n.r. - cel mai bun om de pe teren, în acest top urmându-l la distanță apropiată fundașii John Terry și Branislav Ivanovici), în timp ce Sergi Busquets a țintit bara în ultimul minut de joc.
Singurul gol al meciului a venit în prelungirile primei reprize, când Drogba a înscris după un contraatac condus magistral de Ramires.
Jucătorul care a pierdut mingea a fost nimeni altul decât Lionel Messi.
Chelsea Londra merge în Spania cu un gol avans și cu o tonă de încredere în portbagaj. Englezii sunt cotați în continuare cu a doua șansă la calificarea în finala Ligii Campionilor, însă catalanii vor trebui să transpire serios pentru a ajunge la Munchen.
Marți seară, în cealaltă semifinală, Bayern Munchen a învins-o cu 2-1 pe Real Madrid, în Germania, astfel că înaintea derby-ului Spaniei, de la sfârșitul săptămânii, ambele forțe din Primera Division au suferit eșecuri. De asemenea, atât Real, cât și FC Barcelona erau neînvinse în Liga Campionilor în acest sezon.
CHELSEA - FC BARCELONA 1-0
A marcat: Dr