Mai mulţi părinţi din SUA au dat în judecată Apple şi aşteaptă acum sentinţa pentru că firma fondată de Steve Jobs permite copiilor să descarce aplicaţii scumpe şi care încarcă factura telefonului.
Dacă părinţii reuşesc să câştige procesul, decizia ar deschide drumul unui precedent care ar afecta compania Apple. Americanii au fost criticaţi în numeroase rânduri că permit copiilor să cheltuiască banii pe jocuri, descărcate de pe magazinul online iTunes, fără acordul părinţilor. Deşi unele aplicaţii sunt gratuite, în decursul jocului acestea cer permisiunea pentru a trece la versiunea completă, plătită.
În documentele depuse la Curtea de Justiţie din SUA, se spune că „aceste jocuri dau dependenţă, sunt realizate pentru a ajunge în acest stadiu şi vor să convingă copiii să achiziţioneze mai multe opţiuni, unele dintre acestea ajungând şi până la sume totale de 75 de euro".
Copiii nu trebuie să introducă detaliile cardului părinţilor, deoarece plata se face automat cu ajutorul contului de pe iTunes al părinţilor, scrie presa britanică. Odraslele cumpără aplicaţii scumpe, iar părinţii află după 24 de ore.
În decembrie, cotidianul „The Daily Mail" a relatat cazul lui Jack Drager, în vârstă de şapte ani, care a adus factura părinţilor săi la 1.300 de lire sterline în doar 4 zile, după ce mama sa i-a descărcat un joc gratuit. Părinţii nu au realizat că unele animale din jocul „The Dragers" costă 80 de lire sterline.