Unul dintre cele mai „grele" nume din teatrul românesc, Mariana Mihuţ a reuşit de-a lungul carierei sale să atingă nişte culmi cum rar îi este dat unui artist. Să amintim că este singura actriţă care l-a jucat pe Regele Lear, că a primit nu mai puţin de cinci premii UNITER şi că în spectacolul „Îngropaţi-mă pe după plintă", în regia lui Yuri Kordonsky, face un rol pe care nu l-ar duce nici zece bărbaţi la un loc.
Despre ce înseamnă acest rol pentru dumneaei şi cum este să fii mai „bărbată" (căci doar a jucat-o şi pe Zoe) decât toţi actorii României am vorbit şi noi cu doamna Mariana Mihuţ.
„Îngropaţi-mă pe după plintă" este unul dintre cele mai valoroase spectacole nu doar din ultimii ani, ci poate din ultimul deceniu. L-am văzut de vreo trei ori şi de fiecare dată, la ieşire, mi-a fost dat să văd până şi bărbaţi în toată firea cu lacrimile în barbă. Iar dvs. faceţi un rol fabulos. Reuşiţi să transmiteţi o emoţie extremă acolo.
M.M.: Mă bucur din suflet să aud asta. Ăsta a fost şi scopul nostru.
Să le mutaţi spectatorilor sufletele din loc? Ăsta a fost scopul?
M.M.: Dacă se poate, da. Eu sunt teribil de fericită că Yura mi-a propus rolul ăsta. De fapt, soţia lui, Nataşa, care este critic de teatru, a descoperit romanul şi i l-a dat lui Yura: „Citeşte car-tea asta şi vezi, poate îţi spu-ne ceva". Iar Yura a citit şi bineînţeles că i-a spus ceva. El s-a gândit imediat la mine pentru rolul bunicii, lucru pentru care îi sunt profund recunoscătoare.
Ce înseamnă acest rol pentru dvs.?
M.M.: După Lear am, iată, de jucat încă o partitură teribil de complexă şi de grea. Tehnic, rolul bunicii e mai greu decât Lear. La „Lear" eu mai ies din scenă şi-i las loc lui Gloucester să-şi mai fluture pe-acolo tragedia, dar la „Îngropaţi-mă pe după plintă" sunt în permanenţă prezentă şi trebuie să trec prin stări-limită tot timpul. De asta es
